Cascais – verisoara cea mica si salbatica a Lisabonei

Intalnirea cu El. de atata timp o astept. de un an mi-o imaginez si stiu ca o sa fie mai bine dupa. 14 kilometri pe bicicleta pentru a ajunge langa El, pe plaja. a meritat. l-am simtit si El pe mine. toata ziua s-a zbatut si s-a dat cu capul de toate stancile. s-a potolit pe inserat. ce era in mine pe dinauntru, scotea El la suprafata. dupa 8 ore de zbateri, a istovit si s-a potolit. si eu la fel. pe inserat incepusem sa ma obisnuiesc cu mine, sa ma accept si poate sa ma inteleg. sa-mi fie bine cu mine. in sfarsit. sa nu ma sperie singuratatea. si nici gandurile care ma bantuie. am simtit ca sunt libera si asa vreau sa raman. nu mai renunt la ea. nu mai fac compromisuri. i-am spus tot ce ma apasa, toate nelinistile, temerile, intrebarile. 8 ore s-a chinuit sa ma dumireasca, sa ma linisteasca, sa ma invete ca mai intai trebuie sa-mi fie bine cu mine. si apoi cu altii. l-am adulmecat, l-am admirat, l-am savurat, l-am pierdut din ochi, i-am vorbit.

 

Am mancat un sandwich impreuna cu un cocker. la terasa salvamarilor. fac sandwich-uri si salveaza oameni.

 

Spre asfintit, se linistise, si eu la fel. aveam un zambet care nu se mai putea sterge cu nimic. eram fericita. a fost unul din acele momente. pe tot drumul spre casa, m-a insotit, era in dreapta mea, ma acompania. de data asta calm, sfatos, linsitit. mi-a transmis ca o sa fie bine. stie El.

 

„Sindromul omului cu rucsac”, vorba lui Travka. pana acum a fost doar un vers. frumos, suna bine. acum am inteles. tot pe drumul de intoarcere, pedaland, cu El in dreapta. l-as recunoaste oricand. dupa miros. cu rucsacul in spate. acum stiu cat de simplu e.

 

Taguri:
Fii primul care isi spune parerea!

Posteaza un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.