Nu e vorba despre Raliul Paris-Dakar, ci despre un raid umanitar organizat de Academia Cațavencu, tura unde am fost aleasă pe post de pilot fiind una destinată exclusiv ”doamnelor”. Aventurile au fost prea multe și prea savuroase, nu știu cu ce aș putea începe. De la nopțile petrecute în mijlocul deșertului Sahara, adăpostite în cort de furtuna de nisip sau de la pilotarea Daciei Papuc pe plajă, în ritmul șerpuit al valurilor? A fost mai mult decât un raid, a fost cea mai intensă aventură a vieții mele, cel puțin până acum. Nu pot uita chipurile arse de soare ale acelor copii frumoși ai dunelor, care chiar dacă nu au apă să bea, nu întind mâna să cerșească. E de ajuns să te uiți în ochii lor și să înțelegi totul. Când vei ajunge înapoi acasă, nu vei mai arunca vreodată nici o bucățică de mâncare și nu vei mai lăsa în pahar nici o picătură de apă.

În Senegal am testat pentru prima dată spaghetele negre de sepie și tot acolo mi-am împletit în premieră dreadlocks. Nu pot uita mâncarea gătită la ceaun, la foc de tabără, în mijlocul deșertului sau momentul magic când dunele din depărtare mi-au apărut la orizont plutind în apă. ”Fata Morgană” există, vă spun! N-am fost cerută de atâtea ori de nevastă într-un timp atât de scurt, decât acolo, în jurul Lacului Rose. Aș fi primit zestre bună, turme de capre sau tarabă la bazar.

Africa m-a învățat ce înseamnă prietenia, camaraderia pură, cum doar în cărți citisem. Ce înseamnă încrederea, determinarea, ambiția, sinceritatea, bunătatea. Am înțeles că lumea nu se învârte în jurul meu. Am înțeles că universul este atât de divers, că lumea în care trăim este atât de colorată, că poți zâmbi când n-ai un ban în buzunar sau pantofi în picioare. Că poți fi fericit cu atât de puțin.

Cei 7 ”Papuci” au ajuns cu bine la destinație, în Dakar, la Direcția de Educație Supravegheată, iar Diploma de Merit pentru Servicii aduse Umanității în Situații de Risc din partea statului Senegal este pentru mine cea mai importantă distincție cu care am fost onorată până acum. Copiii care se vor bucura de ”Papuci” ne-au ajutat să ajungem înapoi acasă, construindu-ne cu mâinile lor avioane. Mai mici, dar mai valoroase pentru suflet. În Senegal, cu cât sărăcia este mai adâncă, cu atât inima este mai mare!